Poți să ne povestești despre tine și istoria Fundației pentru Memoria Sclaviei?
Sunt Aïssata Seck, directoarea Fundației pentru Comemorarea Sclaviei. Cariera mea este marcată de un angajament de lungă durată față de recunoașterea istoriei și memoriei tirailleurilor senegaleze (soldați ai trupelor coloniale franceze) și, în sens mai larg, față de promovarea amintirilor legate de sclavie și de moștenirile coloniale.
Fundația, o organizație recunoscută de interes public, a fost creată în 2019 de guvernul francez pentru a continua și a extinde eforturile de recunoaștere inițiate prin Legea Taubira din 2001. Misiunea sa este de a transmite istoria sclaviei coloniale, de a celebra amintirile sale și de a promova moștenirile culturale care decurg din aceasta. Își desfășoară activitatea în Franța continentală, în teritoriile de peste mări și la nivel internațional.
Pe ce proiecte se concentrează în prezent FME?
După ce a marcat bicentenarul indemnizației impuse Haiti în 1825 în 2025, fundația se pregătește în prezent pentru două etape majore.
Prima este comemorarea celei de a 25-a aniversări a Legii Taubira din 2026, o lege fondatoare care a recunoscut sclavia ca fiind o crimă împotriva umanității. Scopul nostru este de a face un moment de amintire, cetățenie și cultură de anvergură națională și internațională.
Acest lucru va implica mobilizarea instituțiilor culturale, a evenimentelor educaționale și științifice, precum și a inițiativelor care reunesc tineri, artiști, cercetători și parteneri internaționali. De asemenea, va fi o ocazie de a lansa o etichetă națională „Lieux de Mémoire”, menită să promoveze și să conecteze siturile de patrimoniu francez legate de istoria sclaviei.
Al doilea este pregătirea unei expoziții majore în 2027, care va fi un pas important în a face istoria sclaviei în Franța vizibilă și accesibilă unui număr cât mai mare de persoane. Aceste proiecte fac parte dintr-o dinamică mai amplă: transmiterea, unirea si inscrierea permanenta a acestei istorii in constiinta colectiva.
Ce fel de activități faceți în jurul educației și de ce considerați acest lucru important?
Educația este în centrul misiunii noastre. Dezvoltăm resurse educaționale pentru profesori, organizăm concursuri școlare și oferim instrumente adaptate publicului tânăr. Provocarea este de a oferi tinerilor cheile pentru a înțelege această istorie universală și pentru a combate prejudecățile. Transmiterea cunoștințelor este esențială pentru a construi o societate mai echitabilă, care să fie conștientă de trecutul său.
Ce provocări ați întâmpinat în ceea ce privește evidențierea patrimoniului cultural al negrilor în Franța?
Prima provocare este invizibilitatea: pentru o lungă perioadă de timp, patrimoniul legat de sclavie și de populațiile de culoare a fost ignorat sau marginalizat în discursurile naționale. Trebuie să depunem eforturi pentru recunoașterea și integrarea sa în patrimoniul comun.
A doua provocare este de natură memorială și politică: Această istorie atinge răni adânci și, uneori, rămâne o sursă de tensiune. În cele din urmă, există o provocare materială: identificarea, conservarea și promovarea obiectelor și arhivelor necesită în mod necesar resurse semnificative.
Cum v-au sprijinit practicile digitale activitatea și misiunea?
Tehnologia digitală este un instrument fundamental pentru extinderea accesului la această istorie. Aceasta permite diseminarea pe scară largă a resurselor educaționale, accesibilitatea arhivelor digitalizate și capacitatea de a ajunge la publicul tânăr și conectat.
De exemplu, în timpul pandemiei, activitățile noastre digitale au fost esențiale pentru menținerea transmiterii și a comemorărilor. Astăzi, explorăm în continuare medierea digitală prin intermediul platformelor de comunicare socială și al platformelor colaborative.
Din perspectiva dumneavoastră, care este importanța evidențierii acestor obiecte digitalizate la FME?
Digitalizarea face posibilă conservarea și realizarea unor obiecte vizibile care sunt adesea dispersate, fragile sau dificil de accesat. Acesta democratizează accesul la patrimoniu și oferă posibilitatea de a compara perspectivele prin conectarea colecțiilor situate în Franța, Europa, teritoriile de peste mări sau cele două Americi. Pentru Fundație, este o modalitate de ancorare a acestei istorii într-o narațiune globală și comună.
Ne puteți spune despre o anumită poveste sau un anumit obiect de care publicul dvs. a fost interesat?
Unul dintre cele mai izbitoare obiecte este ordonanța lui Charles X din 1825 care impune o despăgubire colosală pentru Haiti în schimbul recunoașterii sale. Arhiva originală, păstrată în Arhivele Naționale Franceze, trezește emoții puternice: întruchipează atât libertatea câștigată de Haiti, cât și injustiția datoriei care a afectat dezvoltarea sa. Prezentarea sa publicului în 2025 a fost un moment puternic de comemorare și educație.
Ce sfaturi ați da altor instituții europene care caută modalități de a-și evidenția istoria neagră?
În primul rând, i-aș sfătui să colaboreze cu comunitățile în cauză, să co-construiască discursuri și să evite o abordare descendentă. Apoi, pentru a aduce amintirile naționale în dialog cu istoria globală: Istoria populațiilor de culoare din Europa este inseparabilă de Atlantic și Oceanul Indian, de circulația colonială și postcolonială. În cele din urmă, să investească în cercetare, educație și digitalizare, care sunt pârghii puternice pentru a înscrie permanent aceste povești în conștiința colectivă.
Fondation pour la mémoire de l’esclavage met la mémoire nationale en dialogue avec l’histoire globală
Nous nous entretenons avec Aïssata Seck, directrice de la Fondation pour la Mémoire de l’Esclavage, sur la mission de l’organisation et sur la manière dont elle donne aux jeunes les clés pour comprendre l’histoire et lutter contre les préjugés.
Pouvez-vous nous parler de vous et de l’histoire de la Fondation pour la mémoire de l’esclavage?
Je suis Aïssata Seck, directrice de la Fondation pour la mémoire de l’esclavage. Mon parcours est marqué par un engagement de longue date pour la reconnaissance de l’histoire et de la mémoire des tirailleurs sénégalais et, plus largement, pour la valorisation des mémoires liées à l’esclavage et aux héritages coloniaux.
La Fondation,reconnue d’utilité publique, a été crée en 2019 par l’État français pour poursuivre et amplifier l’action de reconnaissance initiée par la loi Taubira de 2001. Elle a pour mission de transmettre l’histoire de l’esclavage colonial, de célébrer ses mémoires et de valoriser les héritages culturels qui en sont issus. Elle agit en France hexagonale, dans les Outre-mer et à l’international.
Sur quels projets FME se concentre-t-il actuellement? (în engleză)
Après avoir marqué en 2025 le bicentenaire de l’indemnité imposée à Haïti en 1825, la Fondation prépare désormais deux grandes échéances.
La première est la commémoration des 25 ans de la loi Taubira en 2026, une loi fondatrice qui a reconnu l’esclavage comme crime contre l’humanité. Nous voulons en faire un moment mémoriel, citoyen et culturel d’ampleur nationale et internationale.
Cela passera par la mobilizare des institutions culturelles, des événements éducatifs et scientifiques, mais aussi par des initiatives qui associent la jeunesse, les artistes, les chercheurs et les partenaires internationaux. Ce sera également l’occasion de lancer un label national des «Lieux de mémoire», destiné à valoriser et relier les sites patrimoniaux liés à l’histoire de l’esclavage.
La deuxième est la préparation d’une grande exposition en 2027, qui constituera une étape majeure pour rendre visible et accessible au plus grand nombre l’histoire de l’esclavage en France.
Ces projets s’inscrivent dans une dinamique plus large: transmettre, fédérer et inscrire durablement cette histoire dans la conscience collective (în engleză).
Quel gen d’activités faites-vous autour de l’éducation et pourquoi trouvez-vous cela important?
L’éducation est au cœur de notre mission. Nous développons des ressources pédagogiques pour les enseignants, organisons des concours scolaires et proposons des outils adaptés aux jeunes publics. L’enjeu est de donner à la jeunesse les clés de compréhension de cette histoire universelle et de lutter contre les préjugés. La transmission est essentielle pour construire une société plus juste et consciente de son passé.
Quels défis avez-vous rencontrés pour mettre en valeur le patrimoine Noir en France ? (în limba engleză)
Le premier défi est l’invisibilisation: longtemps, le patrimoine lié à l’esclavage et aux populations noires a été ignoré ou marginalisé dans les récits nationaux. Il faut travailler à sa reconnaissance et à son intégration dans le patrimoine commun (în engleză). Le deuxième défi est d’ordre mémoriel et politique: cette histoire touche à des blessures profondes et reste parfois source de tensions (în engleză). Enfin, il existe un défi matériel: l’identification, la conservation et la valorisation des objets et archives nécessitent des moyens importants.
Comentați les pratiques numériques ont-elles soutenu votre travail et votre mission?
Le numérique est un outil fondamental pour élargir l’accès à cette histoire. Il permet de diffuser largement des ressources pédagogiques, de rendre accessibles des archives numérisées, et d’atteindre des publics jeunes et connectés.
Pendant la pandémie, par exemple, nos activités numériques ont été essentielles pour maintenir la transmission et les commémorations. Aujourd’hui, nous explorons davantage la médiation numérique à travers les réseaux sociaux et des plateformes collaboratives.
De votre point de vue, quelle est l’importance de mettre en valeur ces objets numérisés au FME?
La numérisation permet de sauvegarder et de rendre visibles des objets souvent dispersés, fragiles ou difficilement accessibles. Elle démocratise l’accès au patrimoine et offre la possibilité de croiser les regards, en reliant des collections situées en France, en Europe, dans les Outre-mer ou dans les Amériques. Pour la Fondation, c’est une manière d’ancrer cette histoire dans un récit global et partagé.
Pouvez-vous nous parler d’une histoire ou d’un objet particulier qui a intéressé votre public?
L’un des objets les plus marquants est l’ordonnance de Charles X de 1825 imposant à Haïti une indemnité colossale en échange de sa reconnaissance. L’archive original, conservée aux Archives nationales, suscite une émotion forte: elle incarne à la fois la liberté conquise par Haïti et l’injustice de la dette qui a pesé sur son développement. Sa présentation au public en 2025 a été un moment fort de mémoire et de pédagogie.
Quels conseils donneriez-vous aux autres institutions européennes qui cherchent des moyens de mettre en valeur leur histoire des Noirs ? (în limba engleză)
Je leur conseillerais d’abord de travailler avec les communautés concernées, pour co-construire les récits et éviter une approche descendante. Ensuite, de faire dialoguer les mémoires nationales avec l’histoire global: l’histoire des populations noires en Europe est indissociable des circulations atlantiques et d’Océan indien, coloniales et postcoloniales. Enfin, d’investir dans la recherche, l’éducation et la numérisation, qui sont des leviers puissants pour inscrire durablement ces histoires dans la conscience collective.